— Mamă, nici nu-ți poți imagina, acum suntem bogați! Eleanor a primit douăzeci de milioane! Casa de vacanță este a ta!

 

Eleanor stătea la fereastră și privea strada ploioasă de octombrie. Cu trei zile în urmă, în contul ei bancar intrase suma obținută din vânzarea apartamentului bunicii sale, Rozalia. Douăzeci de milioane de ruble — o sumă capabilă să schimbe radical viața. Tranzacția fusese perfect legală, prin notar, iar toate documentele se aflau într-un dosar pe birou.

 

Apartamentul din cartierul vechi nu găsise mult timp cumpărător. Două camere, tavan jos, acoperiș deteriorat — nu atrăgea pe nimeni. Dar terenul de sub bloc se dovedise extrem de valoros — autoritățile plănuiau demolarea și construirea unui complex nou. Dezvoltatorul a oferit un preț imposibil de refuzat.

 

Eleanor lucra ca gestionar într-un magazin alimentar, iar soțul ei, Marc, era mecanic într-o fabrică. Banii abia ajungeau pentru strictul necesar. Locuiau împreună cu Margaret, mama lui Marc, în apartamentul acesteia. Nu aveau o locuință proprie, iar prețurile continuau să crească.

 

Moștenirea neașteptată deschidea multe posibilități. Un apartament, o mașină, economii pentru viitor. Sau poate un business propriu. Eleanor se gândea de zile întregi, fără a lua încă o decizie finală.

 

Seara, familia s-a adunat în bucătărie, ca de obicei. Margaret a pus pe masă pui prăjit cu orez. Afară ploua mărunt, iar lumina caldă făcea atmosfera aproape liniștitoare.

*

— Astăzi au anunțat un bonus la fabrică — spunea Marc. — Nimic mare, dar tot e ceva.

 

Eleanor observa schimburile de priviri dintre el și Margaret. Ceva se pregătea.

 

— Eleanor, cred că e timpul să-i spunem mamei vestea cea bună.

 

— Mamă, suntem bogați, Eleanor a primit douăzeci de milioane, așa că vei avea casa mult dorită!

 

Margaret a izbucnit în lacrimi de bucurie.

 

— Ți-am zis eu că apartamentul acela va aduce noroc!

 

Eleanor s-a încruntat. Când au hotărât ei ce se va face cu banii ei?

 

— Sunt banii mei — a spus ea liniștit. — Eu voi decide.

 

Tăcerea a devenit apăsătoare.

 

— Desigur, sunt ai tăi — a murmurat Marc. — Dar mama ne-a ajutat atâția ani…

 

Noaptea, Eleanor nu a putut dormi.

 

Dimineața, când casa a rămas goală, a plecat spre bancă.

 

*

— Ce înseamnă „au fost investiți”? — rosti încet Marc, răsfoind documentele. — Ce sunt actele acestea?..

 

Eleanor închise calm mapa și își privi soțul cu o expresie lungă, obosită, în care nu mai era urmă de îndoială.

 

— Înseamnă că banii nu mai stau degeaba — răspunse ea cu voce egală. — Mi-am deschis afacerea. Un magazin de produse pentru copii. Totul este legal și înregistrat.

 

Margaret se albise la față.

 

— Ai… ai decis totul fără noi?! — vocea îi tremura, apoi deveni ascuțită. — Fără familie, fără să ne consulți?!

 

— Dar când voi ați decis cum să folosiți banii mei — m-ați întrebat? — spuse Eleanor liniștit, dar tăios.

 

Marc se prăbuși greu pe scaun.

 

— Eleanor… trebuie să înțelegi, ne-am gândit la mama. Nu a fost un capriciu…

 

— Nu, Marc — îl întrerupse ea. — Nu v-ați gândit la mama. Ați crezut că, în sfârșit, puteți controla ceva ce nu vă aparține.

 

Margaret izbucni.

 

— Cum îndrăznești să vorbești așa?! — strigă ea. — Te-am primit! Te-am tratat ca pe o fiică!

 

— M-ați primit pentru că v-a fost convenabil — răspunse Eleanor calm. — Pentru că ați avut mereu pe cineva pe care să-l criticați, să-l corectați, să-l controlați.

 

Bucătăria se umplu de o tăcere grea.

*

— Ești nerecunoscătoare — șuieră Margaret. — Așa îți arăți recunoștința?

 

Eleanor se ridică și o privi direct.

 

— Îmi arăt recunoștința prin faptul că nu voi mai permite nimănui să profite de mine.

 

Marc își acoperi fața cu palmele.

 

— Ai distrus totul… — rosti el încet. — Puteam fi o familie…

 

— O familie este formată din oameni care se respectă — răspunse ea. — Nu din cei care împart banii altora.

 

Margaret se apucă de marginea mesei.

 

— Deci… casa de vacanță nu va exista?..

 

— Nu va exista — spuse ferm Eleanor.

 

În ochii femeii se aprinse pentru o clipă teama, apoi îngheță într-o furie rece.

 

— Atunci nu ai ce căuta aici — declară ea. — Acesta este apartamentul meu.

 

Marc ridică brusc capul:

 

— Mamă…

 

— Nu, Marc — spuse Eleanor liniștit. — Are dreptate. Nu mai am ce căuta aici.

*

Se întoarse și ieși din bucătărie.

 

În acea noapte, Eleanor își făcea bagajele în tăcere. Marc se plimba prin cameră, trăgând nervos de mânecile cămășii.

 

— Chiar pleci?..

 

— Da.

 

— Din cauza banilor?..

 

— Nu, Marc — îi zâmbi obosit. — Din cauza faptului că nu ai fost niciodată de partea mea.

 

Dimineața a plecat, luând doar strictul necesar. Într-o săptămână închiriase un mic apartament aproape de viitorul magazin. Fiica ei era încântată de noua locuință și de noul început.

 

După două luni, magazinul a fost deschis. Primele săptămâni au fost grele, dar clienții deveneau tot mai numeroși. Familiile tinere apreciau prețurile accesibile și calitatea produselor. Venitul creștea treptat.

 

Marc a mai sunat de câteva ori. La început cu reproșuri. Apoi cu rugăminți. Apoi — tăcere.

*

Margaret nu a mai apărut niciodată în viața ei.

 

A trecut un an.

 

Eleanor stătea în fața vitrinei celui de-al doilea magazin și privea oamenii care intrau cu copii și cărucioare. Simțea liniște și căldură în piept. Nu-i mai era teamă de viitor — pentru că, pentru prima dată, îl alesese ea însăși.