– Iei telefonul chiar acum și transferi celor 3 milioane mamei mele. Mă auzi? – a strigat soțul.

Sofia a închis un alt tab al unui mare dealer auto și s-a întins încet. De două ore studia modele, compara echipări, citea recenzii.

După ce părinții ei îi trimiseseră acum o lună trei milioane pentru a-și cumpăra o mașină, în sfârșit putea alege fără să se gândească la bani.

Mama și tata munciseră toată viața în micul lor magazin de articole pentru copii, iar când afacerea începuse să meargă bine, hotărâseră să-și bucure singura fiică.

„Cumpără ce-ți place — i-a spus atunci tatăl ei. — Doar ține minte: siguranța pe primul loc!“

Cheia s-a întors în broască. Mark se întorsese. După sunetul pașilor, Sofia a înțeles imediat: veștile nu erau bune. Urca greu, apăsat.

— Ce s-a întâmplat? — l-a întrebat când a intrat.

— Rău… — Mark și-a aruncat geaca și a mers în bucătărie. — Foarte rău.

Soacra era la spital de două săptămâni. Inițial suferise un infarct, apoi se dovedise că starea era gravă — necesita operație pe valvă.

— Ce spun medicii?

*

— Că operația e urgentă. Și nu una simplă — una scumpă. Mama are nevoie de o proteză germană. Altfel, peste șase luni se repetă tot.

Mark s-a așezat în fața ei. Sofia a observat cât îmbătrânise — cearcăne adânci, bărbie nebărberită, mâini tremurânde.

— Nu se poate prin sistemul public?

— Ba da, dar lista de așteptare e de șase luni. Mama nu are atâta timp.

Sofia a încuviințat. Știa cât de mult însemna Elena Bauer pentru el. După moartea tatălui lui, Mark devenise singura ei sprijinire.

— Cât costă operația la o clinică privată?

A tăcut câteva clipe, apoi a spus încet:

— Trei milioane.

Cifra a căzut greu între ei. Sofia a simțit o gheară în stomac. Exact suma pe care părinții i-o dăduseră.

— Sofia, știu cum sună, — Mark a ridicat privirea. — Dar poate e un semn? Exact suma, exact acum…

— Mark, banii sunt de la ai mei. I-au strâns ani de zile.

— Dar mama poate să moară! Iar mașina o poți lua mai târziu.

Sofia s-a ridicat și s-a apropiat de fereastră.

În curte, vecinii descărcau un SUV nou, copiii alergau bucuroși, iar ea mergea deja de cinci ani cu autobuzul la școală și la meditații în tot orașul.

Mark o mai ducea uneori cu vechiul lui Fiat, dar de obicei era ocupat: școală, cursuri online pe care nu le termina niciodată.

— Dar Clara? — l-a întrebat. — Ea nu poate ajuta? Ea și soțul ei câștigă mult mai mult decât noi.

Fața lui Mark s-a întunecat:

*

— Clara are renovare. Spune că toate economiile s-au dus în apartament.

— Ce economii? Mama ta le-a dat jumătate din avansul pentru locuință. Sau nu?

— Da… — Mark a ridicat din umeri. — Dar nu despre asta e vorba acum.

Sofia s-a întors către el. O rană veche…

Elena Bauer își dăduse toate economiile fiicei mai mici și soțului acesteia, iar ei doi trăiau mereu pe cont propriu. Mark avea cincizeci de mii salariu, ea la fel, plus meditații. Trăiau de la o lună la alta.

— Să luăm un credit, — a propus Sofia. — Cât ne dau, atât plătim.

— Cât? — Mark a sărit în picioare. — Un milion, cel mult, și cu dobândă uriașă. Vom plăti toată viața.

— Atunci împrumutăm de la prietenii tăi, colegi…

— Sofia, nu mă asculți! Mama mea moare! Și tu vrei să umblu cu mâna întinsă?!

Iritarea i-a urcat în piept ca un val fierbinte.

— Și ce vrei? Să cheltui banii părinților mei fără măcar să-i întreb?

— Ai tăi vor înțelege! Magazia le merge bine, vor strânge alții.

— Alții?! — Sofia nu și-a crezut urechilor. — Mark, au aproape șaizeci de ani! Tata a muncit pe nimic toată viața, abia de curând au început să prospere. Și banii ăștia erau pentru mine, nu pentru tratamentul mamei tale!

— A MAMEI mele? — fața i s-a deformat de indignare. — Deci pentru tine ea nu e mamă?

— Nu asta am vrut să spun! Știi prea bine…

— Știu că soția mea e dispusă să-l lase să moară pe cel mai drag om al meu. Care, apropo, te-a primit mereu ca pe o fiică.

— Mark, oprește-te!

Dar el nu o mai asculta. A apucat o cană și a aruncat-o în perete. S-a spart în bucăți fine.

— Cinci ani suntem căsătoriți! Cinci ani te-a tratat ca pe copilul ei! Iar tu… preferi o mașină vieții ei!

— NU prefer! — strigă Sofia. — Doar că nu pot decide ce să fac cu banii ALTORA!

Mark a smuls laptopul de pe masă și l-a trântit pe podea. Ecranul s-a spart imediat.

— Altora?! Ce bani „străini”, despre ce vorbești?!

*

Sofia tresări la sunetul laptopului care se făcu bucăți. Aerul din bucătărie deveni greu, parcă îmbibat cu disperare și cu un gust metalic de furie. Mark stătea acolo, respirând apăsat, cu pumnii strânși pe blat.

— Îți dai seama ce spui? — rosti el în cele din urmă. — Banii ăștia ar fi putut să o salveze chiar mâine.

Sofia închise ochii, încercând să nu plângă.
— Dar tu îți dai seama că distrugi tot ce avem?

El strânse buzele, reținând un strigăt. Apoi se întoarse brusc și intră în sufragerie, trântind ușa.

Sofia rămase singură printre cioburi. Cu mâini tremurânde începu să le adune. Se tăie la un deget, iar o picătură roșie căzu pe gresia albă. Se opri, privind-o. Și pentru prima dată în acea seară simți frică.
Nu pentru bani.
Pentru familia lor.

După o oră, Mark ieși din dormitor. Părea și mai obosit, parcă îmbătrânit.

— Mă duc la mama, — spuse el încet. — Medicii mi-au dat voie să intru puțin. Vreau să ajung înainte de procedurile de seară.

Sofia dădu din cap. Știa că nu ar fi acceptat să meargă împreună.

Când rămase singură, își luă telefonul. Îl privi câteva minute înainte să formeze numărul.

— Tată… salut…

După ce îi ascultă povestea, vocea tatălui ei se înmuiă.
— Draga mea… e o decizie grea. Dar acei bani sunt un dar pentru tine. Nimeni nu are dreptul să te forțeze.
Tu trebuie să alegi ce e mai important.

Sofia închise telefonul cu o greutate în piept.

Mark se întoarse seara târziu. Se așeză în fața ei.

— Cum e? — întrebă Sofia.

*

— Rău… — răspunse el. — A întrebat de tine. A zis: „Spune-i Sofiei că știu — e un om bun.”
Vocea i se frânse.

— Mark…
— Lasă-mă să termin. Am greșit că am țipat la tine. Am greșit că… — privirea lui alunecă spre laptopul distrus. — A fost de neiertat.
Dar sunt atât de speriat s-o pierd… și când am văzut o șansă, oricât de scumpă… am clacat.

Sofia îl privi în tăcere, apoi spuse:

— M-am gândit mult. Și m-am hotărât.
El ridică privirea.
— Voi transfera banii.

Mark rămase fără cuvinte.
— Ești sigură?

— Nu. Dar dacă mama ta moare și eu am în cont suma care ar fi putut să-i salveze viața… nici eu n-aș putea trăi liniștită.
Nu vreau să ajungem să ne urâm.

El își acoperi fața cu mâinile.
— Mulțumesc… Îți promit că o să demonstrez că merit asta. Fără vorbe.

Sofia făcu transferul în aceeași seară.

Operația reuși. În câteva săptămâni, Elena era acasă, cu obrajii rumeni și cu zâmbetul timid.

*

— Știu de unde au venit banii, — îi șopti când rămăseseră singure. — Nu sunt oarbă.
— A fost decizia noastră, — zâmbi Sofia.

Pe drumul spre casă, Mark îi ținea mâna.

— Când lucrurile se liniștesc, — spuse el, — o să strângem iar bani. Vreau să-ți iei mașina la care ai visat.

— Eu vreau s-o alegem împreună. Fără scandal. Fără lucruri sparte.

Mark râse ușor și o strânse lângă el.

Pentru prima dată după mult timp, Sofia simți că îi așteaptă ceva bun. Ceva real.