Soacra a insistat pe un buget separat — și tot ea a venit la noi să sărbătorească Anul Nou cu rudele.

 

Margareta Franzewna privea foaia de hârtie ca pe o citație de judecată. Degetele ei, încărcate cu inele masive, tremurau. Pe foaie era un tabel: rață, legume, condimente, electricitate pentru cuptor. Jos — suma finală și datele cardului bancar.

 

— Ce fel de batjocură mai e și asta?

 

Clara stătea în pragul bucătăriei cu tava în mâini. Mâncarea încă aburea, umplând casa de miros de sărbătoare, dar ea nu făcea niciun pas înainte.

*

— Dumneavoastră ați spus, Margareta Franzewna, că fiecare trebuie să plătească pentru sine. Eu doar urmez regulile stabilite de dumneavoastră. De îndată ce faceți transferul, aduc mâncarea.

 

La masă stătea toată rudenia soacrei: opt persoane venite dintr-o regiune apropiată să întâmpine Anul Nou. Unchiul Robert se uita fix în farfuria goală. Mătușa Elsa a tușit stânjenită. Vărul Lucas s-a grăbit să-și scoată telefonul, prefăcându-se că scrie ceva urgent.

 

— Dar e sărbătoare!

 

— Pentru mine, ultimele șase luni n-au fost deloc o sărbătoare.

 

Totul a început în iunie. Clara a luat un credit și i-a cumpărat soțului ei un scanner profesional de diagnoză auto — cel vechi se defecta constant, iar clienții plecau la concurență. Felix lucra ca mecanic auto, se întorcea acasă mult după miezul nopții, cu ochii stinși de oboseală. Ea voia să-l ajute. Să-i facă un cadou de aniversare.

 

Când a deschis cutia, expresia feței i s-a schimbat. A îmbrățișat-o atât de strâns, încât i s-a tăiat respirația.

 

— Ai înnebunit?

 

Dar Clara vedea — era fericit.

 

În aceeași seară, cineva a sunat la ușă. Margareta Franzewna. Fără avertisment, ca de obicei. A văzut cutia. A întrebat cât a costat. Clara a răspuns sincer.

 

Soacra a explodat.

 

— Îl bagi pe fiul meu într-o groapă de datorii! Ești o risipitoare iresponsabilă!

 

Felix a încercat să obiecteze, dar mama lui l-a întrerupt cu o asemenea furie, încât a tăcut imediat.

 

— Dacă ea nu știe să numere banii, atunci fiecare să-și gestioneze bugetul separat. Ca să nu te tragă la fund.

 

Felix tăcea. Clara aștepta să spună măcar un cuvânt. Dar el doar și-a ferit privirea.

 

A doua zi au împărțit cheltuielile în jumătate. Chiria — pe jumătate. Electricitatea — pe jumătate. Mâncarea — fiecare pentru sine. Felix enunța condițiile sec, fără să o privească.

 

Viața s-a transformat într-o contabilitate continuă. Clara marca pachetele de lapte cu un marker — „C”. Felix își aducea propria pâine. În frigider au apărut două zone clar delimitate. În baie — două seturi de șampon. Într-o seară, ea a cumpărat detergent de vase, iar el i-a transferat jumătate din sumă în chatul comun. Până la ultimul cent.

 

Au încetat să mai vorbească. Găteau separat. Mâncau în același apartament, dar parcă trăiau în lumi diferite.

 

*

Liniștea din cameră a devenit aproape palpabilă. Ceasul de pe perete număra secundele până la Anul Nou, dar sărbătoarea părea să fi rămas undeva, în afara acestui apartament.

 

— Margareta Franzewna — a spus într-un târziu Felix, ridicând cu greu privirea — poate nu acum?

 

— Atunci când? — a replicat tăios soacra. — Tu ai vrut asta. Eu doar am ajutat să se facă ordine.

 

Clara tăcea. A așezat cu grijă tava pe blat, a netezit un șervețel și abia apoi s-a uitat la soțul ei. În privirea ei nu era nici furie, nici reproș — doar oboseală.

 

— Felix — a spus ea calm — și tu ai crezut că asta e corect. Separat înseamnă separat. Eu nu am schimbat regulile. Doar le-am aplicat tuturor.

 

Rudele s-au foit. Mătușa Elsa s-a mișcat neliniștită pe scaun, unchiul Robert a tușit și a mormăit ceva despre „o situație stânjenitoare”. Lucas și-a băgat demonstrativ telefonul în buzunar.

 

— Noi… nu ne așteptam să fie chiar așa — a spus Margareta Franzewna, deja mai încet. — Totuși suntem familie.

 

Clara a zâmbit scurt, fără bucurie.

 

— Exact. Familie. Nu un raport contabil. Șase luni am trăit cu bonuri și transferuri. După regulile dumneavoastră.

 

Felix a expirat brusc. Ceva din el s-a rupt în sfârșit.

 

— Ajunge — a spus el, ridicându-se. — Mamă, ai vrut să numărăm fiecare bănuț. Am făcut-o. Dar eu nu mai pot trăi așa.

 

Margareta Franzewna a pălit.

— O să te întorci împotriva mamei tale?

 

— O să stau lângă soția mea — a răspuns el, surprinzător de ferm. — M-am ascuns prea mult timp în spatele cuvintelor tale.

 

S-a întors spre Clara.

— Iartă-mă. Am lăsat casa noastră să devină un birou. Iar pe tine — un om străin.

 

Clara a încuviințat încet. Lacrimile nu au apărut — parcă fuseseră deja vărsate mai demult.

 

— Nu e nevoie să transferați banii pentru cină — a spus ea, adresându-se rudelor. — Pofta mea a dispărut. Dar nici la masă nu vă invit. Nu în seara asta.

*

Margareta Franzewna s-a ridicat, adunându-și geanta.

— Haideți — le-a aruncat ea rudelor. — Aici, se pare, nu suntem bineveniți.

 

Au plecat zgomotos, cu șoapte și nemulțumiri în hol. Ușa s-a închis. În apartament a devenit brusc spațios și liniștit.

 

Felix s-a apropiat de masă, a luat foaia cu calculele și a rupt-o încet în două. Apoi încă o dată.

 

— La mulți ani — a spus încet.

 

Clara s-a uitat la ceas. Mai erau două minute până la miezul nopții. Dintr-odată a simțit cum tensiunea care o ținuse captivă jumătate de an începe să se risipească.

 

— La mulți ani — a răspuns ea.

 

L-au întâmpinat împreună — fără rață și fără rude, cu două cești de ceai în bucătărie. Și pentru prima dată după mult timp, în această casă totul era nu după reguli — ci pe bune.