Sofia s-a trezit cu aroma de cafea proaspătă și cu sunetul ușor al ouălor sfârâind în tigaie. Mark pregătea micul dejun — o tradiție născută în primele luni ale căsniciei lor și devenită la fel de firească precum răsăritul.

 

— Bună dimineața, frumoaso, — i-a zâmbit el, întinzându-i o ceașcă de cafea cu spumă în formă de inimă.

 

— Bună dimineața, dragul meu, — a răspuns Sofia, apropiindu-se pentru un sărut.

 

Primul an împreună trecuse ca un vis. Mark era atent, afectuos, grijuliu. Îi aducea flori fără motiv, gătea cine romantice, o ajuta în casă fără să aștepte rugăminți. Plănuiau excursii, alegeau mobilă, vorbeau despre copii.

 

Într-o seară:

 

— Mark, cred că trebuie să luăm o mașină de spălat nouă — a spus ea. — A noastră s-a stricat complet.

 

— De acord. Ce prețuri sunt?

 

— În jur de treizeci–patruzeci de mii.

 

— Perfect. Plătim jumătate–jumătate. Tocmai am primit un bonus.

 

— Minunat! Mâine mergem să alegem.

 

Totul era simplu, egal, liniștit.

 

Începutul schimbării

 

Odată cu al doilea an, ceva în comportamentul lui Mark a început să se modifice.

 

— Sofia, de ce ai cumpărat acest șampon? — o întrebă el într-o zi.

 

— De ce? E unul foarte bun, pentru păr vopsit.

 

— E prea scump. Puteai lua unul mai ieftin.

 

— Diferența e de o sută de lei…

*

— O sută aici, o sută acolo… și nu mai ai bani.

 

Ea a rămas surprinsă. Nu era stilul lui.

 

Apoi au venit criticile pentru mâncare.

 

— Carnea e tare.

 

— Îmi pare rău, cred că am lăsat-o prea mult.

 

— Și puiul de ieri era uscat. Poate schimbi modul de gătire.

 

— Bine…

 

— Dăm bani pe produse și nu avem ce mânca decent.

 

Cuvintele au înțepat-o. Sofia gătea cu grijă, cu pasiune. Dar observațiile lui Mark deveneau din ce în ce mai dese: despre vase, haine, curățenie.

 

Casa lor devenise locul unde era evaluată permanent.

 

Punctul de ruptură

 

Ziua salariului a fost scânteia.

 

— Bună, iubire! — a salutat ea intrând în casă.

 

— Salut. Ai primit salariul?

 

— Da, azi.

 

— Perfect. Dă-mi banii.

 

— Cum adică? — a întrebat ea șocată.

 

— Trebuie să planificăm cheltuielile.

 

— Da, dar de ce vrei plicul?

 

— Sofia, suntem o familie. Banii trebuie să fie comuni.

 

— Sunt comuni… îi discutăm împreună.

 

— Nu așa. Trebuie să fie într-un singur loc. Iar eu îi voi gestiona.

 

— De ce tu?

 

— Pentru că sunt bărbatul. Capul familiei.

 

— Dar eu am câștigat salariul acesta.

 

— Devine al nostru imediat. Dă-mi plicul.

*

Ea l-a strâns în mână.

 

— Mark… ce se întâmplă? De ce s-a schimbat totul brusc?

 

— Nu s-a schimbat. Doar organizez lucrurile.

 

— Organizezi pentru cine? Pentru tine?

 

— Pentru familie! — a ridicat vocea. — Sofia, nu te încăpățâna. Dă-mi banii.

 

— Nu.

 

— Cum adică „nu”?! Suntem soț și soție! Nu există „al meu” și „al tău”!

 

— Există „împreună”. Iar tu vrei „tu decizi”.

 

— Nu! Vreau ordine!

 

— Tu vrei control. Asupra mea.

 

— Ești femeie! — a strigat el. — Femeia trebuie să-și asculte bărbatul!

 

Sofia a înghețat. Și atunci a înțeles totul.

 

Nu era vorba de bani.

 

Era vorba de putere.

 

*

Sofia nu a răspuns imediat. Pieptul i s-a strâns, ca și cum ceva rece și greu ar fi încolțit înăuntru. Îl privea pe Mark și parcă nu-l recunoștea. Era același bărbat care îi aducea cafea în pat, care îi vorbea despre copii și despre viitor… dar cuvintele care ieșeau acum din gura lui aparțineau unui om care decisese că are dreptul să controleze nu doar banii ei, ci și pe ea însăși.

 

— Deci asta crezi despre mine — a spus ea încet. — Că trebuie să te ascult… doar pentru că sunt femeie?

 

Mark a ridicat iritat mâna.

 

— Nu răstălmăci! Vorbesc despre tradiții! Așa e corect, așa a fost mereu! Așa făceau tatăl meu, bunicul meu! Bărbatul răspunde pentru familie, deci el decide!

 

— Și femeia ce face? — a întrebat Sofia calm. — Tace și ascultă?

 

— Nu exagera! Drama inutilă. Trebuie doar să existe roluri clare. Tu — gospodină. Eu — capul familiei.

 

— Și „capul” ia salariul meu? — l-a întrebat ea.

 

— Doamne, Sofi! — Mark a lovit masa cu palma. — Sunt bani comuni! De ce te încăpățânezi?

 

— Pentru că vrei să-mi spui ce să fac cu ceva ce eu am câștigat.

 

Tonul ei era prea calm — ceea ce l-a înfuriat și mai mult.

 

El a făcut un pas spre ea, întinzând mâna spre plic.

 

Sofia s-a dat înapoi.

 

— Nu te apropia — i-a spus ferm.

 

Mark s-a oprit, surprins de hotărârea ei.

 

— Sofia, te comporți ridicol. Dă-mi banii.

 

— Nu.

 

— Sofia! — a strigat el. — Așa distrugi familia noastră!

 

Ea l-a privit direct în ochi. În ai lui — furie și teamă de a pierde controlul. În ai ei — o claritate dureroasă.

*

— Familia nu se distruge pentru că îmi păstrez salariul — a spus ea încet. — Se distruge pentru că tu nu mă mai vezi ca partener. Vrei să mă vezi ca pe o servitoare.

 

Mark a încremenit.

 

— Asta e absurd.

 

— E adevărul.

 

El a început să meargă prin cameră, nervos.

 

— Bine — a spus într-un final. — Uite ce propun. Nu iau tot. Doar o parte. Economisim împreună. Eu gestionez banii, iar tu… poți să-ți cumperi chestii. E ok așa?

 

— Nu.

 

— De ce?! — a izbucnit el.

 

— Pentru că problema nu e suma. Problema e că tu crezi că ai autoritate asupra mea.

 

El s-a oprit. Ea spusese, în sfârșit, lucrul esențial.

 

Sofia și-a luat geanta, a pus plicul înăuntru și a tras ferm fermoarul.

 

— Am nevoie de timp — i-a spus liniștit. — Merg la sora mea. Câteva zile. Am nevoie să gândesc la rece.

 

— Ce?! — Mark s-a întors brusc. — Nu! Nu pleci nicăieri! E stupid! Pleci de acasă pentru… un salariu?!

 

— Nu pentru salariu — l-a corectat ea. — Pentru felul în care vorbești cu mine.

 

— Sofi…

 

El s-a apropiat, dar s-a oprit — expresia ei era neclintită.

 

— Nu plec pentru totdeauna — a spus ea. — Dar dacă tu crezi că o căsnicie înseamnă putere, nu respect… avem de vorbit serios. Mai târziu.

 

Ea și-a luat haina. Mark a mișcat mâna, ca și cum ar fi vrut s-o oprească, dar nu a îndrăznit.

 

— Tu… complici totul — a șoptit el.

 

— Eu doar refuz să trăiesc într-o familie în care sunt tratată ca inferioară — a răspuns ea.

*

Sofia a deschis ușa.

 

— Sună-mă când vei fi pregătit să vorbești nu ca „șef”, ci ca partener.

 

Și a ieșit.

 

Ușa s-a închis încet, dar ecoul ei a sunat ca o ruptură.

 

Mark a rămas singur. Se uita la ușă, la masa goală, la ceasca ei de cafea… și pentru prima dată a înțeles că nu pierde control.

 

Pierde pe ea.

 

Pe Sofia.

 

Și asta îl speria infinit mai mult decât toți banii din lume.