Natalia împlinea patruzeci de ani. Cu o seară înainte, recitise lista invitaților și își imaginase unde îi va așeza la restaurant. Rezervarea fusese făcută cu două luni în urmă — o sală mică pentru doisprezece persoane, prieteni, colegi, câțiva rude mai îndepărtați. Natalia își imagina cum va sta în rochia ei frumoasă, ascultând toasturi și râzând la glumele prietenelor. Un astfel de jubileu trebuia să fie sărbătorit elegant.

Oliver se comportase ciudat în acea seară. Stătea pe canapea cu telefonul în mână, tastând întruna. Natalia îl întrebase dacă s-a întâmplat ceva la muncă, dar el făcuse un gest vag:

— Totul e bine. Mâine e liber, relaxează-te.

Natalia vrusese să-l întrebe dacă își amintește de restaurant, dar a decis să nu-l preseze. Știa despre eveniment — chiar el promisese că își ia liber și merge cu ea. Comportamentul neobișnuit îl pusese pe seama oboselii. Oliver avusese o săptămână grea la depozitul unde lucra ca manager.

S-a culcat cu o senzație plăcută în suflet. Mâine va fi o zi frumoasă.

*

A fost trezită de un jet de apă rece. Stropii înghețați i-au lovit fața și a sărit speriată din pat. Natalia a clipit, ștergându-și obrajii, și l-a văzut pe Oliver. Stătea lângă ea cu o sticlă din plastic în mână și cu o expresie iritată pe chip.

— Sus! Mama și Isabelle sunt aproape aici, ajută-mă să pregătesc masa!

Natalia s-a ridicat și l-a privit fără să înțeleagă. Apa îi curgea pe gât, pijamaua i se lipise de corp. Simțea cum sângele îi urcă în obraji, dar cuvintele nu veneau — creierul ei refuza să înțeleagă ce se întâmplă.

— Oliver… ce faci? — abia a șoptit.

El deja ieșea din cameră, aruncând peste umăr:

— Nu e timp de dormit! Oaspeții ajung în orice moment.

Natalia a rămas așezată pe cearșaful ud. Inima îi bătea nebunește, mâinile îi tremurau. Ar fi vrut să țipe, dar în schimb s-a ridicat încet și a mers la baie. S-a spălat pe față, s-a privit în oglindă. Patruzeci de ani. Ziua ei. Iar soțul ei o trezise cu apă rece ca pe un copil obraznic.

A revenit în dormitor, și-a pus pantaloni de casă și un pulover. Părul îi era încă umed, dar nu avea timp să îl usuce — Oliver deja trântise vasele pe masă în bucătărie. Când a ajuns acolo, l-a văzut agitându-se peste farfurii, grăbit și nervos.

— Oliver, ce oaspeți? Astăzi trebuie să mergem la restaurant, ai uitat?

Oliver s-a oprit o secundă, ca și cum ar fi auzit-o pentru prima dată. Apoi a expirat brusc:

— Céline, ce restaurant? Mama și Isabelle sunt pe drum să te felicite. Așa sărbătorește o familie normală, nu cu ieșirile tale inventate!

Céline l-a privit surprinsă.

— Inventate? Este aniversarea mea. Am pregătit totul timp de două luni!

— Și? — a tăiat el. — Nu mă duc la restaurant să cheltuiesc bani pe străini. Mama a spus că femeile normale sărbătoresc acasă. Deci anulează tot.

Céline a simțit cum ceva se rupe în ea. A ridicat încet o farfurie de pe masă.

— Ce faci? — a mârâit Oliver.

— Spune-mi sincer — ai ascuns intenționat că vin?

*

— Mama a rugat în avans. A zis că o aniversare adevărată se ține acasă. Iar restaurantul tău… nu e familial.

— Deci ai decis totul fără mine?

El s-a întors nervos.

— Nu începe! Știi cât de sensibilă e mama. Și trebuie să economisim, nu să aruncăm bani.

În acel moment soneria a sunat — ascuțit, nerăbdător.

— Au venit! — a zâmbit Oliver.

Isabelle a intrat prima, cu un buchet de trandafiri ieftini. În spatele ei — Janine, mama lui, cu privirea ei severă.

— Olivier, dragă! Unde e sărbătorita?

Céline stătea udă, palidă, cu părul lipit de gât.

— Arăți groaznic — a remarcat Janine. — Du-te să te aranjezi. Noi pregătim masa.

Céline a inspirat adânc.

— Nu va fi nicio masă — a spus încet, dar ferm.

Oliver a tresărit.

— Nu mă face de râs în fața familiei mele!

— Asta este casa mea. Și aniversarea mea. Azi merg unde vreau eu.

— Ești serioasă? — s-a indignat Isabelle.

— Foarte serioasă.

*

Céline și-a luat telefonul și a confirmat rezervarea.

Janine s-a înroșit de furie:

— Nu așa ne-am înțeles!

— Eu cu voi nu m-am înțeles asupra nimic.

Céline a mers în dormitor. Și-a uscat părul, a aplicat puțin machiaj și și-a îmbrăcat rochia pregătită pentru seară.

Când a ieșit, toți trei o priveau înmărmuriți.

— Unde crezi că mergi? — a izbucnit Oliver.

— La aniversarea mea.

— Ai înnebunit?

— Nu. Doar că m-am trezit.

L-a privit direct:

— Dacă un bărbat își trezește soția cu apă rece pentru că așa vrea mama lui… nu e bărbat.

Janine a scos un sunet indignat.

— Cum îndrăznești…

— Foarte simplu. De acum înainte decid eu.

Céline și-a luat paltonul.

Oliver a făcut un pas spre ea.

*

— Vorbim după restaurant.

— Desigur — a zâmbit ea. — Dar nu ca soț și soție.

Fața lui s-a albit.

— Vrei să spui…?

— Da. Divorțez.

S-a lăsat o tăcere grea.

— Ce ai pățit? — a șoptit el.

— În sfârșit mă trezesc.

Și a ieșit.

La restaurant era cald și luminos. Prietenii ei erau deja acolo. Când Céline a intrat, a zâmbit pentru prima dată cu adevărat după mulți ani.

Telefonul a vibrat:

*

„O să regreți.”

Ea a șters mesajul.

— Pentru libertate — a murmurat. — Și pentru noua eu.

Pentru prima dată după mult timp, a simțit că are din nou un viitor.