— Soțul meu își poate întâmpina singur ziua de naștere fără tine, iar tu du-te să o întâmpini pe fiica mea, declară cu obrăznicie soacra.

Amelia își ridică lent privirea de la cutiile colorate cu cadouri, pe care le aranja cu grijă pe masă. În tocul ușii stătea Eveline Marco — soacra ei, îmbrăcată într-o rochie scumpă, de culoarea vinului burgund.

— Poftim, CE? — Amelia lăsă panglica de satin cu care urma să împacheteze cadoul principal pentru Luka.

— Ești surdă? Melissa a mea ajunge în seara asta din Dubai. Trebuie să o întâmpini la Domodedovo, să o duci acasă, să o ajuți cu bagajele. Luka se va descurca foarte bine și fără surprizele tale prostești.

Amelia se îndreptă încet. În patru ani de căsnicie se obișnuise cu ieșirile Evelinei Marco, dar asta le întrecea pe toate.

— Eveline Marco, mâine Luka împlinește treizeci și cinci de ani. De o jumătate de an pregătesc această zi. Am rezervat masa în restaurantul lui preferat, am chemat prietenii pe care nu i-a mai văzut de ani…

— VEI ANULA totul, spuse soacra, fluturând din mână încărcată cu inele masive din aur. — Melissa e mai importantă decât prostiile tale. N-a mai fost acasă de trei luni, îi e dor.

— Dar eu nu sunt șoferul, nici servitoarea ei! Melissa are soț, pe Rafael. Să vină el s-o ia!

Eveline Marco își îngustă ochii, iar buzele colorate cu ruj bordo se arcuiră în zâmbet disprețuitor.

— Rafael e ocupat. Are o afacere importantă. Iar tu ce faci deosebit? Șezi acasă și cheltuiești banii fiului meu pe lucruri inutile. Măcar o dată în viață fă și tu ceva folositor pentru familie!

— Eu MUNCESC! — izbucni Amelia. — Conduc propriul meu studio de flori, am doisprezece angajați!

*

— Vinzi floricele, pufni soacra. — Asta nu e muncă, e distracție pentru gospodine plictisite. Muncă adevărată e când semnezi contracte de milioane, ca soțul meu răposat. Sau ca Luka acum.

Amelia își strânse pumnii. O undă fierbinte, sufocantă de indignare îi urcă în piept.

— Luka știe de… „rugămintea” dumneavoastră?

— Luka n-are timp de prostii femeiești. Este la negocieri în Ekaterinburg. Se întoarce mâine la prânz. Până atunci, tu o duci pe Melissa acasă și te întorci. Poate chiar apuci să gătești ceva pentru ziua lui. Deși, cu abilitățile tale culinare, mai bine comandă ceva.

— NU MĂ DUC, spuse Amelia, clar și tare.

Eveline Marco se apropie încet. De la ea venea miros de parfumuri franțuzești scumpe și aroganță concentrată.

— Ascultă-mă bine, fetițo. Stai într-un apartament cumpărat de FIUL MEU. Conduci o mașină dăruită de FIUL MEU. Porți bijuterii pe care…

— AJUNGE! — Amelia sări în picioare. — Nu sunt o profitoare! Am afacerea mea, banii mei! Apartamentul l-am cumpărat ÎMPREUNĂ, am plătit jumătate!

— Vai, nu mă face să râd. Bănuții tăi din vânzarea de margarete? Luka ți-a permis să contribui doar ca să nu te simți întreținută. De fapt, exact asta ești.

Vorbele ei erau ascuțite și dureroase. Amelia știa că sunt minciuni, dar Eveline avea talentul de a răsuci realitatea astfel încât să o umilească pe oricine.

— Știți ceva? Descurcați-vă fără mine. Melissa poate lua un taxi. Sau duceți-vă DUMNEAVOASTRĂ s-o luați, dacă e atât de importantă.

— Eu? — își puse mâna dramatic pe piept. — Am probleme cu inima, doctorii mi-au interzis drumurile lungi. Iar până la Domodedovo e un chin pentru sănătatea mea.

*

— Dar să zburați în Monaco la fiecare două luni… sănătatea vă permite, nu? rosti Amelia.

Fața Evelinei se înroși brusc.

— Cum îndrăznești! Nerecunoscătoareo! Noi te-am primit în familie, pe tine, fata săracă din provincie, și tu…

— Sunt din Nijni Novgorod, nu din sat! Am studii superioare, afacerea mea și…

— TACI! — urlă Eveline. — La ora șapte să fii la terminalul trei. Melissa aterizează la șapte și jumătate. Să nu îndrăznești să întârzii!

Cu asta se întoarse și trânti ușa.

Amelia se prăbuși pe canapea. Mâinile ei tremurau de furie și durere. Încercă să-l sune pe Luka — „Abonatul nu poate fi contactat”.

Timp de câteva ore Amelia se frământă încercând să decidă ce să facă.

Pe la ora cinci telefonul sună.
Numele lui Luka apăru pe ecran.

— Amelia, salut. Mama mi-a spus că o să o iei pe Melissa. Mulțumesc că ai acceptat. Știu că nu vă înțelegeți prea bine, dar e important.

Amelia încremeni.

— Adică… tu ȘTIAI? Și nu mi-ai spus NIMIC?

— Mama m-a sunat acum o oră. Am crezut că deja ați discutat. Care e problema?

— Problema e că mâine e ziua ta! Am organizat totul, restaurantul, invitații…

— Oh, Amelia, hai să amânăm pentru weekend. Ce contează? Melissa vine rar, trebuie să o susținem. Are probleme cu Rafael.

— Are probleme MEREU! Și de ce eu trebuie să alerg la aeroport?

— Pentru că ești soția mea și parte din familie, spuse Luka cu ton rece. — Nu face scene, te rog. Mai am trei ore de ședințe, apoi un banchet. Du-o pe Melissa acasă și gata. Nu e greu.

— Iar faptul că am muncit jumătate de an pentru ziua ta… nu contează?

— Amelia, NU ACUM. Sunt obosit. Vorbim când mă întorc.

Închise fără să-și ia rămas bun.

*

Amelia privi ecranul stins. O furie amară i se ridica în piept. Sună o singură persoană:

— Clara, poți veni? Am nevoie de ajutor.

Peste treizeci de minute, Clara Moke — cea mai bună prietenă și asociata ei la studio — stătea în bucătărie, ascultând povestea printre lacrimile și indignarea Ameliei.

— Dumnezeule, ce femeie oribilă, exclamă Clara. Și Luka… nemaipomenit. Băiatul mamei.

— Ce să fac? Dacă nu mă duc, va fi scandal. Eveline îmi va face viața un iad.

— Dacă te duci, îi arăți că poate să calce pe tine oricât. Ascultă… am o idee.

Clara își scoase telefonul și începu să tasteze rapid.

— Ce faci?

— Îi scriu lui Marcel, avocatul nostru. Ți-amintești că fratele lui are o firmă de transport? Aranjăm imediat.

O oră mai târziu, planul era gata.
Amelia se pregăti, iar Clara insistă să o însoțească.

La aeroportul Domodedovo era aglomerație. Amelia ținea o pancartă pe care scria:

„Melissa Seno”.

*

După patruzeci de minute, Melissa apăru — înaltă, slabă, cu păr deschis și expresie arogantă.

— Amelia? Unde e mașina? Sunt obosită, vreau acasă.

Nici un salut. Nici un „mulțumesc”.

— Mașina e în parcare. Haideți.

Melissa o măsură critic cu privirea.

— În ce ești îmbrăcată? Din mall? Doamne… Luka putea găsi o soție mai decentă…