Anna se bucura când și-a găsit prietena în pat cu soțul ei. 😯 În sfârșit avea un motiv serios să pună capăt căsniciei.

— Anna, știu tot. Mama ta are nevoie urgentă de o operație în străinătate, iar asta costă enorm — spuse Lukas, îmbrățișând logodnica înlăcrimată a prietenului său decedat.

— Iar începi cu propunerea ta indecentă, ca atunci când voiai cu orice preț să-l salvezi pe Oliver… Dar ai întârziat, și operația nu i-a mai fost necesară — șopti Anna printre lacrimi.

— Anni, eu am organizat înmormântarea lui Oliver și a tatălui tău fără nicio condiție. Nu sunt vinovat de acel accident, și tu știi asta. Mama ta va trăi, dar doar cu ajutorul meu. Timpul se scurge…

— E înfiorător să mă gândesc că Oliver a avut un astfel de „prieten” — murmură Anna cu amărăciune.

*

— De data asta îți cer doar să te căsătorești cu mine — spuse Lukas serios.

— Și tu, Lukas, nu te temi că după aceea voi divorța de tine? — ochii ei străluceau rece.

— Teama nu e pentru mine. Poți face ce vrei după ce îți salvezi mama. Dar să știi că eu oricum nu voi înceta să te iubesc…

Eliza se desprinse brusc din brațele lui Marcel și se apropie de fereastră. Orașul pulsa în lumini, oameni, grabă — viu, indiferent. Pentru o clipă i se păru că dacă deschide geamul și inspiră adânc, va scăpa din acest coșmar. Dar nu era un vis. Era viața ei.

— Mă obligi să aleg — spuse rar. — Între libertate și viața mamei mele. Între demnitate și disperare.

Marcel se apropie, fără să o atingă.

— Eliza, nu constrâng pe nimeni. Eu ofer salvare. Mama ta e o femeie bună. Nu merită să moară doar fiindcă tu ești prea mândră ca să accepți ajutorul meu.

— Nu e ajutor. E un târg — glasul ei era tăios. — Și tu știi.

El oftă.

— Probabil. Dar eu sunt sincer. Te vreau. Te-am vrut și când erai soția lui Gabriel. Aș fi dat totul să-l salvăm — doar ca să am o șansă lângă tine. Dar am întârziat. Acum soarta îmi oferă o a doua ocazie. Și nu o voi pierde.

Eliza se întoarse, privindu-l ca o lovitură.

— Ai gândit vreodată că eu am fost fericită cu Gabriel?

*

Un zâmbet amar i-i frânse buzele.

— Fericită? Cu un bărbat plecat mereu? Cu cineva care n-a văzut cum te stingeai? Nu idealiza trecutul. Iubeai o amintire, nu un om.

Durerea o mușca din interior.

— Pleacă — șoptise. — Și nu mai vorbi așa despre el.

El făcu un pas spre ieșire, apoi se opri.

— Mâine trebuie plată pentru clinică. Fără bani — operația nu se mai face. Timpul nu e de partea ta.

— Mă descurc singură.

El zâmbi amar, ca cineva care știe răspunsul.

— Ai ales mândria și ai pierdut. Nu repeta.

Ușa se închise încet.

Noaptea aceea nu dormi. A doua zi merse în bănci. Cereri. Refuzuri. Fără garanții. Fără șanse. La prânz, medicul sună:

— Dacă mâine nu e plată — anulăm pregătirea.

Eliza simți lumea alunecând. Dar ea rămase nemișcată.

Seara, în fața ușii lui Marcel.

El deschise imediat.

*

— Ai venit.

— Da. Pentru mama. Nu pentru tine.

— Știu. Va trăi.

— O condiție. Nu sunt proprietatea ta. Nu un obiect.

— Niciodată. Doar soția mea.

Ea închise ochii ca cineva care semnează un destin.

— Accept.

Marcel inspiră adânc, ca spre victorie.

— Mulțumesc… Ai salvat-o.

Eliza nu răspunse. Știa că prețul era ea însăși.

*

A doua zi, clinica confirmă plata. Mama, zâmbitoare:

— Simt că totul se va aranja…

Eliza zâmbi. Dar era doar un zâmbet.

Seara semnă actele. Logodită cu bărbatul pe care nu îl iubea.

Dar care o așteptase. Tăcut. Răbdător.

Și o primise.